Suntem Șoferi Profesioniști,suntem Oameni.

Șoferul Profesionist este muncitorul care an de an merge la vizita medicală și la psiholog,odată la cinci ani merge la cursurile de siguranță,de competență și cursuri care atestă capabilitatea de a transporta marfă generală, marfă periculoasă(A.D.R.) sau transport persoane.

În România Șoferii Profesioniști sunt plătiți cu salariu minim pe economie plus o diurnă de deplasare sau delegare,care normal ar trebui să asigure cheltuiala șoferului atunci când este plecat în cursă sau în afara granițelor țării.

Odată ce OMS a declarat că omenirea se află în Pandemie,Șoferii Profesioniști au fost cei cărora li s-au prelungit orele de muncă și de condus,au fost cei care au ținut Ecomomia Europeană în funcțiune,au avut derogări de la regulamente, derogări la restricții de circulație,dar li s-a restricționat accesul la restaurantul din parcăre,accesul la toaleta de la firma unde descărca sau încărca,au stat în soare vânt și ploaie pentru a ajunge la Biroul firmei clientului cu orele pentru a primi o rampă unde să poată descarca sau încarca.

Oriunde ar fi mers tratamentul a fost cam același,dar a fost declarat de autorități și de media Eroul Europei la vreme de Pandemie.

Dar după toate astea foarte multe companii de transport Românești au scăzut Diurnele Șoferilor invocând timpuri grele pe vreme de pandemie,dar au avut grijă să declare la statul Român că au suferit pierderi și că nu-și pot susține afacerile,dar dacă ne uităm mai bine ei au schimbat flotele și au mărit efectivele.

Înainte de pandemie Șoferii Profesioniști care munceau cu lunile în afara granițelor țării erau remunerați cu Salariu Minim pe Economie +Diurna Zilnică de 70€/zi,acum în Pandemie sunt remunerați cu același salariu minim pe economie dar cu Diurna zilnică de 60€/zi.

De ce se întâmplă chestia asta???

Păi ,datorită faptului că Șoferii Profesioniști Români acceptă orice,nu sunt uniți,nu se solidarizează și nu sunt membrii într-un sindicat care să-i reprezinte și să le apere interesele.

Astăzi pe toate rețelele de socializare și grupuri de șoferi sunt anunțuri de angajare,în media se spune că este criză acută de Șoferi Profesioniști,dar toate companiile au micșorat Diurna Zilnică,fără să mai punem la socoteală că prețurile tuturor alimentelor au crescut cam cu 20%.

Nici nu vreau să mă gândesc la ce OMS va declara Pandemia învinsă,dar am curaj să pun pariu că toate instituțiile de control din toate statele membre europene vor ieși în stradă și vor face tot posibilul să dea amenzi pentru a adăuga bani la bugetul care este epuizat de efectele pandemiei.Va fi un fel de vânătoare de fantome cel puțin 2 luni de zile,se vor agăța de absolut orice chestie pentru a putea să facă un proces verbal de constatare.

Oricum autoritățile ne vor umple de „Respect”,dat fiind faptul că faza cu EROUL EUROPEI PE TIMP DE PANDEMIE nu va mai avea nici o conotație, vom fi calul de bătaie al tuturor autorităților Europene de Control.

Leave a Reply

Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124